#MaiSănătos: Clătite cu ciuperci gătite cu Oloi Tomnit de la Adi Hădean, la cuptor

Astăzi, te invităm să gătim împreună o porție #delicioasă de clătite cu ciuperci la cuptor. Această rețetă îmbină, într-un mod plăcut, gustul ciupercilor cu cel al semințelor de floarea soarelui și de soia din Oloi Tomnit. Totodată, vei avea o masă plină de vitamine, bogată în acizi grași esențiali de tip Omega 3 și Omega 6, deoarece Oloi Tomnit de la Adi Hădean conține 70% ulei de rapiță, 20% ulei de floarea soarelui și 10% ulei de soia. Aceste ingrediente îl fac un ulei foarte versatil în bucătărie, care poate fi folosit atât la aromarea salatelor, cât și pentru preparatele gătite la cuptor. Pe lângă Omega 3 și Omega 6, acesta mai conține și acizi polinesaturaţi, lecitină, complexul de vitamine E și K și steroli vegetali. Datorită gustului său special, Oloi Tomnit a câștigat, în 2017, distincția Superior Taste Award oferită de The Internaţional Taste & Quality Institute, lider mondial în certificarea calității alimentelor.

Ingrediente pentru umplutură:

  • 250 gr de ciuperci Champignon;
  • 3 linguri de ulei de Oloi Tomnit de la Adi Hădean;
  • 2 chifle integrale cu semințe;
  • sare și piper;
  • pătrunjel și oregano.

Ingrediente clătite:

  • 3 ouă;
  • 300 gr. de făină;
  • 300 ml. de lapte;
  • 250-300 ml. de apă minerală;
  • 1 praf de sare;
  • opțional: 1-3 (maximum) linguri zahăr;
  • 50 ml. Oloi Tomnit;
  • 500 gr. de cașcaval ras sau parmezan.

Mod de preparare ciuperci: pentru început, curățăm ciupercile cu o hârtie sau un prosop, iar apoi le feliem. Încingem 2 linguri de Oloi Tomnit de la Adi Hădean într-o tigaie wok, apoi adăugăm ciupercile. Amestecăm continuu, până acestea se rumenesc. Întrucât ciupercile lasă apă, noi nu am mai adăugat în plus. După ce acestea sunt gata, adăugăm pătrunjel proaspăt, oregano, sare și piper.

Mod de prepare clătite: spargem ouăle într-un bol și le batem cu sare. Urmează să punem faina, alternativ cu laptele, amestecând bine cu telul în formă de pară, după fiecare nouă tranșă adăugată. Putem pune încă de la început extractul de vanilie şi zahărul. Amestecăm totul cu telul sau cu mixerul, până obținem un aluat neted, care curge. În final, aluatul trebuie să fie mătăsos, fără urmă de cocoloașe și cu o consistență destul de lichidă. Încingem bine tigaia, apoi o ungem cu ulei și punem în ea un polonic plin de aluat. Lăsăm preț de 1 minut sau 2 clătita, iar apoi o întoarcem pe cealaltă parte.

După ce am făcut clătitele, încălzim cuptorul la 180 grade. Luăm o tavă în care punem hârtie de copt. Punem ciuperci peste clătite și le rulăm, după care le așezăm în tavă și presărăm cașcaval deasupra. Le lăsăm la cuptor cca. 10 minute, iar masa este gata!

Sperăm că vă place rețeta noastră de azi și nu uitați că în magazinul nostru online vă așteptăm cu oferte!

Până data viitoare, nu uitați să mâncați cât #MaiSănătos!