Ulei de rapiță vs. Ulei de susan

Astăzi începem o nouă serie de articole pe blog, în care comparăm beneficiile integrării în alimentație a uleiurilor din portofoliul nostru. La finalul fiecărui articol o să vă propunem diferite rețete care pot fi pregătite cu acestea.

Pentru început o să analizăm uleiul de rapiță și uleiul de susan presat la rece Elixir. Trebuie să știți că ambele tipuri de ulei sunt obținute 100% din semințe, în urma unui proces tehnologic cu un aport termic scăzut, de sub 40 de grade Celsius. Astfel, acestea păstrează proprietăţile naturale ale semințelor.

Uleiul de rapiță presat la rece Elixir.

Integrarea în alimentația zilnică a uleiului de rapiță presat la rece ajută la scăderea colesterolului „rău” din sânge, la buna funcționare a inimii și a creierului, la reducerea inflamațiilor, dar și la dezvoltarea normală a organismului, mulțumită concentrației mari de Omega 3 și Omega 6. Acesta este considerat, de către nutriționiști, drept unul din cele mai sănătoase uleiuri vegetale de gătit, datorită proprietăților sale. Fiindcă are un gust neutru, poate fi folosit la prepararea oricărui tip de rețetă.

Uleiul din semințe de susan presat la rece Elixir

Este unul dintre cele mai cunoscute remedii naturale, ce oferă beneficii imense asupra pielii, părului, dinților, dar și a oaselor. Acesta este utilizat în gastronomia cu specific oriental și în practicile medicale Ayurveda. Uleiul din semințe de susan Elixir are un conținut ridicat de folat (vitamina B9) și de lecitină, proprietăți care îl fac un ingredient esențial. Ajută la formarea celulelor și e un nutriment valoros pentru sistemul nervos, endocrin și cardiovascular. Acesta mai este bogat în vitaminele A, B, E, în acizi grași mononesaturați și polinesaturați, metionină, fitosterol, dar și minerale precum: calciu, mangan, potasiu, cupru, magneziu și zinc.

Rețetă: legume cu orez

Rețeta de azi, legume cu orez, poate fi gătită cu ambele tipuri de ulei, depinde de tine de ce alegi. Dacă preferi aroma asiatică oferită de uleiul de susan sau gustul fiecărui ingredient, datorită uleiului de rapiță care are o aromă neutră și care nu influențează cu nimic celelalte ingrediente.

Ingrediente:

Modul de preparare: punem 250 ml de apă la fiert, după ce apa începe să clocotească, adăugăm orezul. Condimentăm cu sare și piper și îl lăsăm la fiert. Apa de pe acesta va scădea, așa că trebuie să mai adăugăm, din când în când, până când orezul e fiert. La final îl scurgem de apă și îl punem într-un vas.

Tăiem ciupercile, ardeiul și dovlecelul. Încingem 3 linguri de ulei de rapiță sau ulei de susan într-o tigaie și adăugăm legumele tăiate. Condimentăm cu sare, piper și pătrunjel, amestecăm și le ţinem la foc mediu cca 8-9 minute, timp în care amestecăm.

Curățăm bucata de avocado pe care o tăiem cubulețe. După ce legumele s-au făcut, adăugăm lângă ele orezul, porumbul și avocadoul, iar masa e gata.

Sperăm că v-a plăcut articolul de azi. Nu uitați că în magazinul nostru online vă așteptăm cu promoții.

Suntem curioși care este uleiul vostru preferat din gama noastră.