Ideea pentru prânz: salată de primăvară bogată în Omega 3 și Omega 6

Astăzi vă propunem trei rețete de salată, ideale pentru masa de prânz. Acestea sunt ușor de preparat, așa că în maxim 30 de minute sunt gata de servit. Profităm de această ocazie pentru a vă aminti faptul că prânzul trebuie să fie cât mai bogat în vitamine, minerale și acizi grași esențiali de tip Omega 3 și Omega 6.

Acizii esențiali îi găsiți în uleiurile presate la rece Elixir, deoarece, datorită metodei de presare cu un aport termic scăzut, sub 40 de grade Celsius, acestea păstrează toate calitățile semințelor din care sunt obținute. Mai multe informații despre importanța integrării în alimentați a acestor tipuri de ulei găsiți aici:

  1. Salată de orez cu năut, afine și legume

Ingrediente:

Modul de preparare: punem în două vase diferite câte trei pahare de apă la fiert. După ce aceasta începe să clocotească, adăugăm într-un vas orez, iar în celălalt bucățile de broccoli și le lăsăm la fiert. În cazul orezului trebuie să amestecăm din când în când, iar dacă apa de pe el scade, completăm cu apă fierbinte. În cca. 10-15 minute, atât orezul, cât și bucăţile de broccoli sunt fierte. La final, le scurgem de apă și le punem într-un vas de salată.

Urmează să pregătim năutul. Într-o tigaie încingem două linguri de ulei de susan și adăugăm boabele de năut, pe care le călim cca. 5 minute. După ce acesta e gata, îl adăugăm peste orez și broccoli.

Spălăm afinele, salata, curățăm morcovii pe care îi tăiem cubulețe și le adăugăm în vasul de salată împreună cu orezul, năutul și bucăţile de broccoli. Condimentăm cu sare, piper și două linguri de ulei de in presat la rece Elixir și amestecăm. Apoi tăiem cheddarul cubulețe și îl adăugăm în salată împreună cu avocadoul, iar masa e gata.

  1. Salată de post cu legume și semințe

Ingrediente:

  • 3 morcovi mari;
  • 1 castravete;
  • 2 cepe verzi;
  • 4 ridichi;
  • 50 gr de măsline;
  • 50 gr de sâmburi de dovleac prăjiți;
  • 50 gr de stafide;
  • pătrunjel;
  • 1 jumătate de lime;
  • 2 linguri de ulei de dovleac presat la rece Elixir;
  • sare și piper.

Modul de preparare: curățăm morcovii, îi dăm pe răzătoare pe partea care taie fâșii subțiri lungi. Curățăm castravetele, spălăm ridichile și le tăiem rondele. Apoi tocăm pătrunjelul, curățăm ceapa și o mărunțim. Punem toate legumele într-un vas de salată, adăugăm măslinele, sâmburii de dovleac, stafidele, zeama de la o jumătate de lime, două linguri de ulei de dovleac presat la rece Elixir și amestecăm. La final, condimentăm cu sare și piper după gust.

 

  1. Salată de nectarine pe grătar

Ingrediente:

Modul de preparare: spălăm nectarinele și le tăiem bucăți. Încingem tava grill, pe care așezăm bucățile de nectarine. Le prăjim cca. 2 minute pe fiecare parte, iar la final le scoatem pe o farfurie. Luăm un vas de salată în care punem frunzele de rucola, afinele, semințele de dovleac, nectarinele, brânza feta tăiată bucăţele mici și două linguri de ulei de cânepă, iar apoi amestecăm. Masa e gata.

 

De ce este important să consumăm ulei presat la rece în salate?

Răspunsul e simplu: integrarea în alimentație a uleiului din semințe de dovleac presat la rece este recomandată pentru numeroase afecțiuni, precum cele ale prostatei, ale aparatului urinar, ale căderii părului, reducând în același timp și colesterolul. Acesta este util în cazul tulburărilor emoționale și beneficiază de un efect antiparazitar recunoscut. Uleiul de dovleac Elixir este bogat în Omega 3, Omega 6 și Omega 9, conține carotenoide, flavonoide, fosfolipide, acizi grași polinesaturați și mononesaturați; cel mai mare avantaj al său e că poate fi folosit atât în alimentație, cât și în remedii terapeutice sau cosmetice. Aceste vitamine și formula în care ele se află în acest ulei, duc la absorbția lor integrală în organism, într-un interval de timp foarte scurt.

Uleiul din semințe de susan presat la rece este unul dintre cele mai cunoscute remedii naturale, ce oferă beneficii imense pielii, părului, dinților, dar și oaselor. Acesta este utilizat în gastronomia cu specific oriental și în practicile medicale Ayurveda. Uleiul din semințe de susan Elixir este obținut din semințele curățate de impurități și, ulterior, prelucrate prin metoda presării la rece, la temperaturi care nu depășesc 40 de grade. Această tehnologie, care imită metoda tradițională de extragere a uleiului, e preferabilă pentru că păstrează integral proprietățile nutritive ale semințelor. Uleiul din semințe de susan Elixir are un conținut ridicat de folat (vitamina B9) și de lecitină, proprietăți care îl fac un ingredient esențial, întrucât ajută la formarea celulelor și este un nutriment valoros pentru sistemul nervos, endocrin și cardiovascular. Acesta este, de asemenea, bogat în vitaminele A, B, E, în acizi grași mononesaturați și polinesaturați, metionină, fitosterol, dar și minerale precum: calciu, mangan, potasiu, cupru, magneziu și zinc.

Uleiul din semințe de in Elixir obținut prin presarea la rece este cel mai bogat ulei vegetal în Omega 3, fiind o sursă pură de sănătate. Pe lângă Omega 3, acesta mai conține cantități semnificative de Omega 6 și Omega 9, acizi grași esențiali pentru buna dezvoltare a organismului și a sistemului nervos. Datorită concentrației mari de lipide polinesaturate, lipide nesaturate și a acidului alfa linoleic, acesta contribuie la menținerea concentrației normale a colesterolului în sânge și la funcționarea normală a inimii. Totodată, uleiul de in este bogat în: zinc, fier, vitamina E, complexul de vitamine B, caroten, magneziu, sulf, calciu, fosfor, potasiu, mangan, silicon, nichel, molibden, crom și cobalt.

Integrarea în alimentația zilnică a uleiului de cânepă presat la rece te ajută să previi problemele cardiovasculare, întrucât este bogat în Omega 3. Acesta are un rol important în menținerea sănătății cardiovasculare, diminuând tensiunea arterială și nivelul de fibrogen, care este un marker-cheie în ateroscleroză și, totodată, ajută la reducerea trigliceridelor. Are un efect antiinflamator și antiartritic: acizii graşi Omega 3, care se regăsesc în uleiul din semințe de cânepă, ajută la producerea seriilor prostaglandin 3 (PG3), substanţe antiinflamatoare care funcţionează asemenea hormonilor. Acest tip de ulei vegetal oferă acizii graşi vitali în tratarea pe termen lung a afecţiunilor artritice (de exemplu artrita reumatoidă).

Uleiul din semințe de cânepă presat la rece Elixir poate fi consumat crud, iar doza zilnică recomandată este de 1 sau 2 lingurițe. Acesta poate fi consumat ca atare sau adăugat peste preparate calde, direct în farfurie, peste orez, varză, salate sau cartofi la cuptor.

Sperăm că v-au plăcut propunerile noastre de azi și, nu uitați că, în magazinul nostru online vă așteptăm cu reduceri speciale.